Destruction is a form of creation.
by Iania.
Prin fumul gros de ţigară ce ne înconjura singurul lucru care se vedea clar erau doar sufletele noastre. Sufletele noastre ce stăteau cu bărbia rezemată de genunchi şi-şi sorbeau una alteia vorbele. Nişte suflete rătăcite până atunci, îşi dădeau mâna în acea micuţă bucătărie.
Când sufletul meu s-a simţit atât de pustiit şi acoperit de crusta sărată lăsată de lacrimile ochilor mei, m-a părăsit. Însă, astăzi.. astăzi ,obişnuit să stea ascuns după uşa camerei în care-mi era corpul, a îndrăznit să se prindă de mână cu celelalte suflete din încăpere. Poate pentru mulţi n-ar fi mare lucru, însă pentru al meu suflet găunos şi din ce în ce mai fragil, a fost un loc în care a început din nou să respire prin plămânii mei şi să vadă lumea aşa cum o văd eu.
Mereu am avut crezut că nu pot trăi niciodată fără o dragoste dintre partea unui el , însă astăzi aceste trei suflete care erau cu mine mi-au arătat că orice poate fi substituit cu ceva mai bun, fie şi temporar. Sau mai bine zis, poate fi înlocuit atunci când ai nevoie. Azi am învăţat că poţi preţui pe cineva chiar şi atunci când îţi spune ce-i mai puţin plăcut la tine. Te poţi bucura de prezenţa cuiva fiind chiar sub un pod şi fumând o ţigară.
Poţi face orice atunci când cineva îţi coase nişte aripi. Şi nu-i dureros deloc. Iar după ce aripile-ţi sunt prinse de corp ei presară praf de stele pentru ca tu să poţi să-ţi iei zborul. Şi totuşi.. ei îţi dau aripi ştiind că tu-i vei părăsi şi poate vei găsi ceva mai bun. De asta o fac.. Ţi le dau cu speranţa că vei întâlni oameni mai buni şi care te vor iubi mai mult. Însă, deşi tu pleci, sufletul îţi rămâne în locul unde sunt şi ei. Ei dau libertate corpului şi păstrează într-o cutie aurită esenţa ta.
+ noiembrie, 21
M-am întors. De fapt, acum ceva vreme am făcut-o. Am crezut că vă voi găsi la fel, sufletelor. Intacte. Dar se pare că răceala de afară v-a transformat. Sau poate sufletul meu începe să redevină cel ce a fost mereu. O cutie plină cu gheaţă. Voi nu v-aţi metamorfozat deloc. Sufletul meu este cel care s-a scindat de ale voastre. A fost o acţiune despre care corpul nu a ştiut nimic. Cel mai probabil nu are nicio justificare.
Ce noroc că mai am aripile date de voi. Acum voi putea pleca fără vreun fel de remuşcare. Dar îmi pare rău pentru ceva. Îmi pare rău că m-am întors. But I got this ice box where my heart used to be..
+ martie, 31, anul următor
Destruction is always a form of creation … too bad that for most of the creators, their own destruction is at the basis of their creation.
I love the title, and I love your headline – “Daydreaming – Please Wait”. Si da, si eu vad Fericirea ca ceva din exterior spre interior, ca un “cadou” oferit de oamenii din jurul nostru; oricat de buni am fi, oricat de mari si de stralucitoare ne-ar fi aripile la nastere, avem nevoie de oameni care sa ne invete sa le vedem, sa le simtim, sa ne inaltam … Iar inima noastra, transformata intr-o cutie de gheata … tot cei din jurul nostru sunt vinovati.
Stii ce uitam uneori? Faptul ca suntem oameni, si la randul nostru, influentam si noi alte vieti; le oferim aripi, le rupem, le ardem, facem inimi sa bata, sau le oferim un strat de gheata. E un circuit inchis, din care nimeni nu poate iesi.
Keep up the good work! ;)
Titlul l-am ales nu doar pentru că sună bine ci pentru că am momente când simt că distrug. Mă autodistrug. Cutia de gheaţă a fost pusă acolo unde este acum de către alţii, dar efectul ei se răsfrânge asupra celor care sunt acum în preajma mea. Este acolo de ceva timp, însă câteodată nu-şi face simţită răceala.
Poza pe care am pus-o la header e o amintire frumoasă a ceea ce eram eu înainte. Deşi zilele mele de daydreamer erau foarte ciudate. Visam la acelaşi lucru. Mă chinuia faptul că nu puteam să-mi doresc şi să visez mai mult..
Da, influenţăm oamenii, le dăm aripi, apoi cănd nu mai avem nevoie de ei îi distrugem cu câteva cuvinte. Şi ştiu că n-ar trebui să spun asta, dar aşa se întâmplă în realitate. Dar de câte ori ne-a păsat cu adevărat ce lăsăm în urmă atunci când noi ne îndreptăm către locul în care este fericirea noastră, sau acolo unde credeam că este şi cel mai firesc ar fi s-o găsim acolo aşteptându-ne?
[Îmi pare rău pentru ce am scris în ultima parte a postării, dar asta era ce simţeam în momentul acela şi încă mai simt. Îmi pare rău pentru mine, dar mai ales pentru ele..]Raisa, sper că nu te-am plictisit cu faptul că eu îmi plâng de milă. Cred că la asta mă pricep cel mai bine.. Si mulţumesc pentru timpul pe care-l acorzi blogului meu. Toate cele bune!
1. Daca nu mi-ar placea cum scrii, nu as mai fi acum aici.
2. Inteleg ce spui, ce simti, desi nu stiu lucrurile care te-au influentat sa scrii asta (ca majoritatea cititorilor tai, probabil). Stiu de asemenea ca nu ai pus titlul acesta ca suna bine … I also know a little bit of self-destruction, si in mod sigur toti oamenii distrug ceva.
3. Imi place blogul tau nu doar pt jocul de cuvinte, pt stil, ci si pt sinceritatea ta, pe care o asezi aici. Nu e nevoie sa citim povesti intregi, eu una nu caut asta aici, ci sentimente, stari … efemere, dar intense, care NE fac sa scriem.
Un pic de soare si de culoare cat mai curand in amintirile tale viitoare! :*
Mulţumesc foarte mult pentru cuvintele frumoase. Chiar îmi vine greu să cred că cineva de vârsta ta chiar apreciază toate fărâmele de suflet împrăştiate pe aici.
“sentimente, stari … efemere, dar intense, care NE fac sa scriem.” – cred că ai reuşit să defineeşti cel mai bine gândurile de lemn. Aici este o mică autoironie. De fapt aceste gânduri nu sunt deloc de lemn. Din contră! Sunt dintr-un fier care de cele mai multe ori se încinge datorită intensităţii sentimentelor. Şi nu vreau neapărat să subliniez materialul în sine ci maleabilitatea lui. Ca şi mine. Mulţi oameni mă impresionează, dar nu despre toţi scriu.
Uau, blogul asta e up and running. Ca un fel de… sanctuar in care pana si cel crunt demon isi smulge inima din piept si si-o asculta, incet… incet… Dar, lasand metaforele la o parte, I’m kinda’ glad to know that you’re not dead. Spor in continuare, viata functioneaza ca un mecanism, iar fiecare *click* din interiorul ei are cate o semnificatie mai mult sau mai putin ascunsa, fie ea una importanta, sau…. deloc.
Te chinuie ceva?
Da. Lenea.
Nu aici.