nu te uita în ochii mei căci totul e confuz
by Iania.
Mă îngrămădeam la taraba sărăcăcioasă pe care erau aşezate cu atâta grijă nenumărate iluzii, potrivite pentru fiecare dintre noi. Mi-aduc aminte cât am fost de captivată de mirajul culorilor şi strălucirea acelor steluţe contrafăcute, dar nu mă puteam decide pe care s-o cumpăr.. Am zăbovit ceva timp până să mă hotărăsc asupra celei turcoaz care, în ochii mei, părea că stăluceşte cel mai tare. Tu, văzând că eu îmi caut banii prin geantă, ai zâmbit scurt şi parcă satisfăcut. Ai scos dintr-o cutie de carton o bucată de ziar negricioasă şi plină de pete de ulei, mi-ai luat iluzia, şi ai împachetat-o neglijent. Te gândeai că urâţenia hârtiei avea să sporească frumuseţea iluziei. Şi aveai dreptate. Apoi ai întins pachetul cu o mână, iar cu cealaltă aşteptai să primeşti banii. Eu, grăbită să-mi primesc achiziţia, n-am mai luat restul şi-am plecat.
În drum spre casă, de nenumărate ori am despăturit ziarul pentru a mai admira conţinutul pachetului. Uitasem cât era ceasul însă, dintr-un oarecare motiv, am avut senzaţia că se lumina de ziuă. Mă înşelasem.. Cu cât încercam să desluşesc mai bine drumul care mă ducea acasă, cu atât mai mult credeam că m-am rătăcit. Afară nu se lumina, ci negrul nopţii devenea tot mai apăsător şi sufocant. Şi steluţa mea.. steluţa mea se stingea sub greutatea întunericului. Se mistuia precum o bucăţică de jar, până n-a mai rămas decât cenuşa. Nu vedeam, dar simţeam cum praful acela mi se strecura printre degete şi se pierdea în vânt.
Sufletul se chircise în mine. Mi-era cumplit de frig. Vroiam doar să închid ochii, să-mi zdrobesc pleoapele una de alta în speranţa că mă voi trezi din acest coşmar oribil. Vroiam ca cineva să-mi arate drumul spre casă. Iar eu, ingenuă, am lăsat un negustor de iluzii să-mi fie călăuză..
Am aflat mai apoi că tu, negustorule de iluzii, îngânai somnul unei actriţe, iar ea-şi săruta partenerul de scenă lacom pe gură.. Dar cine era ea? Cine?
